Traim prin reprezentare

Am început din ce în ce mai mult să abdicăm de la propria noastră existenţă. Preferăm să ne proptim privirile într-un ecran de televizor sau monitor de pc, să urmărim ceea ce fac alţii, ce trăiesc alţii, ce experimentează alţii. În locul familiei, fraţilor, mătuşilor, într-un cuvânt în locul alor noştri avem personaje fabricate pentru micul ecran: vedete că personalităţi nu sunt în stare să fie, vivandiere existând din subvenţiile magnaţilor afacerişti, nicidecum oameni de afaceri, oameni de succes ( în urma unor concursuri de împrejurări mai mult sau mai puţin forţate), oameni de televiziune de mai mult sau mai puţin succes, îi vedem pe aceştia toţi cum se luptă cu criza şi vremurile grele prin staţiuni din mările sudului, stând la plaje lăfăindu-se pe şezlonguri de lux, în timp ce noi ne lungim ciorba de ştevie.

Acceptăm şi urmărim cu sufletul la gură prin ce seisme financiare trece un trust sau altul în timp ce noi rămânem încă o lună cu regia casei neplătită. Primim lecţii de ,,morală” de la tot felul de personaje afişate în spaţii orare generoase. Suntem un public extrem de receptiv, în stare să aplaudăm, să admirăm, să invidiem, să comparăm situaţii externe şi străine şi ne interesează, parcă, din ce în ce mai puţin propria noastră soartă. Asta nu se numeşte depersonalizare? Nu suntem oare o mult dorită masă de manevră?

Acceptăm lecţiile de morală primite dar nu avem ocazia să dăm şi noi altora lecţii. Deşi poate am avea multe de spus… Trăim într-o lume foarte ocupată şi zbuciumată de propriile probleme. Astfel, micile noastre nevoi sunt mult prea insignifiante încât să intereseze pe cineva. Propria familie, soţia se luptă din răsputeri cu meniul pentru a doua zi, ne strigă să o ajutăm dar nu putem pierde replica unui om al zilei. Care ocupă cu succes tot ecranul! Copilul ne întreabă ce ar trebui să scrie la compunerea despre primăvară şi noi îl pasăm că nu s-au terminat ştirile şi cum de îndrăzneşte să ne deranjeze tocmai în acel moment. Soacra – şi ea săraca – nu îndrăzneşte să ne întrebe dacă i-am adus ochelarii de la reparat iar socrul îşi face de lucru printr-un colţ al grădinii pentru că el şi aşa nu cunoaşte vip-urile. Nu este la curent cu mondenităţile vremii…

Dar poate bulion de roşii o să punem din mâinile lui. Reuşim să ne înstrăinăm de cei dragi ai noştri de dragul unor himere propuse de nişte străini cărora nu le pasă de noi şi nici nu-i doare de noi. Singurii care se ataşează cu ghearele de ecrane suntem noi, captivi într-o dependenţă mai nocivă decât tabagismul sau narcomania. Cu ele ne luptăm fiecare în felul nostru şi ne străduim să traversăm o lună de zile cu cele câteva sute de lei pe care le avem. Între timp s-a spus la televizor că nu ştiu care trust sau magnat a pierdut câteva milioane de euro. Prin comparaţie suntem fericiţi, trăim prin reprezentare…