Politicienii scriu din nevoia de a ne trage pe sfoara

Am gasit pe site-ul Qmagazine, al colegei noastre Floriana Jucan, un editorial marca Ion Cristoiu, in care maestrul gazetariei romanesti povesteste tentativele sale, deocamdata timide, de a patrunde in lumea blogosferei, a informatiilor libere ce circula pe Internet. Ca orice om de presa care doreste sa tina pasul cu vremurile, Ion Cristoiu isi manifesta interesul pentru viitorul presei, pentru Internet – media. Foarte interesante sunt si parerile cunoscutului facator de pres, de care ar trebui sa se tina cont. Cateva sfaturi ale brandului “Cristoiu”: [Read more]

TUPEU…

Micimea, îngustimea unei minţi o poţi dibui din faptele şi vorbele celui sau celor pe care îi pui sub observaţie. Unii politicieni, de pildă, că tot îmi place mie să mă iau de gulere cu cei care spun că fac politică aici, în ţară, la nivel mare iar când sunt chemaţi ,,afară” fac pe ei de frică în faţa instituţiilor europene în ochii cărora ne aliniem stând plecaţi până la pământ. Uneori, precum struţul, cu capul chiar sub pământ. Asta de fapt scoate în evidenţă altceva. Faptul că avem noi ca popor o ,,malformaţie” în mentalitate, malformaţie ce se trage din faptul că noi, românii, am fost de atâtea ori călcaţi în picioare dea lungul istoriei şi umiliţi chiar la noi acasă. Aşa am ajuns să ne comportăm precum nişte vasali vizavi de statele mai puternice, de la care trecem cu vederea şi pumni în gură, şi precum brutele în relaţia cu propriul popor, cu omul de lângă noi. Cu cel pe care în întunecimea minţii noastre îl considerăm inferior.Slugă. Cerşetor. Radiografia ar putea avea multe exemple concrete. Nu vreau însă ca să jignesc pe nimeni cu atât mai mult cu cât ar fi nedrept să dau un exemplu sau altul când mi-ar trebui de fapt un ziar întreg ca să exemplific. Şi tot n-ar fi de ajuns… Mentalitatea de a fi brută cu fratele tău şi supus vecinului de peste mări şi ţări conţine şi o mare doză de tupeu. Dacă stau bine şi mă gândesc nu ştiu ce am câştigat concret fiecare dintre noi, după ’89, însă la capitolul tupeu suntem, zău aşa, campioni…

Splendida… catastrofa!

Titanic! Aisbergul financiar loveşte puternic nava şi aşa fragilă care plutea de ceva vreme în derivă. La pupa stă încremenit căpitanul, primul care a aflat de fatalul impact. Priveşte buimac… Alături de el se agită speriaţi toţi cei care până mai ieri spuneau şi se credeau o mare superputere. Asta până ieri… La prova, câţiva europeni încep să simtă şi ei efectele ,,întâlnirii” cu aisbergul. În cală, africanii şi asiaticii de ocazie speră bieţii să nu intre la ,,pachet” şi să aibă destinul întregii nave, mizând pe faptul că ei oricum nu stăteau prea des la masă, la clasa întâi, alături de ocupanţii locurilor de la pupa şi prova navei Titanic. Cu toate acestea peste tot domneşte neliniştea şi teama. Teamă pentru ziua de mâine. Unii chiar se întreabă dacă ziua de mâine va mai exista… Pe punte joc şi voie bună. O mână de muzicanţi români cântă parcă mai cu foc de la auzul nenorocirii. Ei se bucură şi nu se sperie în faţa nenorocirii. Veselia este la ea acasă sub ochii consternaţi şi umflaţi de uimire a celorlalţi membrii de pe navă. Nimeni nu mai pricepe nimic. Nava se scufundă iar lăutarii cântă. Mai abitir… Splendidă catastrofă!