Carmen Harra prevede ca Basescu va fi rasturnat de revoltele populare
May 12, 2010 · Print This Article
Carmen Harra, celebra prezicatoare a vedetelor de la Hollywood revine cu viziuni despre situatia economica a Romaniei. Din punctul său de vedere, la 20 de ani de la Revoluţie, românii şi-au câştigat libertatea şi sentimentul că au puterea de a schimba lumea, însă până la bunăstare mai este cale lungă. Românii nu ştiu încă să distingă între bine şi rău, între pozitiv şi negativ şi să aibă puterea de a conştientiza care pot fi urmările faptelor lor.
„Marile schimbări ale României vor începe să fie simţite abia din anul 2012, care nu este sfârşitul lumii, ci al unei ere de 5.000 de ani. Ultimii cinci ani sunt consideraţi de întuneric, marcaţi de limitarea gândirii şi de un nivel de conştiinţă umană foarte scăzut, însă urmează să intrăm într-o perioadă de tranziţie şi apoi într-o eră pozitivă, care se numeşte era de pace”, precizeaza Harra.
„Iata ca incepe sa se intample ceea ce am spus in ianuarie 2010. Atunci am fost privita stramb cand am spus ca România va ajunge în colaps financiar, aşa a fost cand am prevazut si caderea lui ceausescu, schimbarile din Europa din ’89, atacul terorist de la 11 septembrie 2001, dar e pe cale sa se intample si cum am prevăzut la sfârşitul lui ’89, dupa caderea comunismului, că Europa va avea o singură monedă, tot aşa vede că, peste ani, va exista o singură monedă mondială., adauga Harra. „Prevăd că în scurt timp va veni o zi în care nu vor mai fi nici dolarul, nici euro”
“Îmbunătăţirea situaţiei economice şi sociale a României va fi resimţită abia in 2016 – 2018″, spune vizionara, “dar până atunci vom fi protagoniştii unor mari evenimente politice şi sociale interne. Am spus in ianuarie 2010, pentru anul in care abia intram, ca vom asista la greve, mişcări sindicale şi proteste, toate în încercarea românilor de a lupta pentru supravieţuire”.
“Traian Basescu nu va mai sta mult la presedintie, nici guvernul acesta nu va rezista sub presiunea masselor populare nemultumite. Cel care-i va lua locul lui Basescu, in urma presiunilor populare va fi un bărbat foarte atrăgător, mult mai tanar, in care poporul va avea incredere si va veni cu solutii bune pentru relansare si cu un guvern credibil, dar si aceste rezultate se vor vedea abia in a doua parte a decadei care urmeaza“, a punctat Harra.
Sursa: agentia.org, http://www.agentia.org/anchete/Carmen-Harra-prevede-ca-Basescu-va-fi-rasturnat-de-revoltele-populare-3325.html




as vrea
excelentei sale doamna doctor carmen harra,.cu respect sacra demnitete,……………………sa observam si sa distingem un lucru cert,..se va antampla un lucru urat,an curand an viata romaniei precum si a sefului statului,……………..la aceea data deosebita anscrisa an marele tarot 24 ianuarie,. a fost prezenta an delegatie si doamna placinta o entitate nu numai ea murdara ,murdarita de fiul ei aceli placinta ,junior,.acesta este realizati sigur doamna o murdara sectiune a unei secte satanice caci cine s ar numi an acest secol si mileniu nobil ,, a fi an biserica ,preot satanist,,.un derbedeu murdar care daca voia sa faca o facultate se oprea sigur la altceva,demn an sine,,. al ca costa asadar enorm pe acest basescu ca si romania dealtfel amalgamata uneiastfel de afaceri murdare,.sarut mana doamna,…cu respect, ma bucura enorm ca v ati detasat de pro t. v. unde imbecilul de maruta si de altfel antreaga institutie se ancorporeaza antr un vicios si murdar lant contre\a crestinatatii,………………….